Testimoniale acordate de membrii Asociației Charcot Marie Tooth România, cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor.

Cât de mult ne îmbogățesc viața prietenii noștri necuvântători! Câțiva membri ai asociației ne împărtășesc poveștile lor emoționante. Știm că acestea sunt doar câteva dintre numeroasele experiențe de acest tip.

Stoica Anamaria și cățelușa Macha, în vârstă de 6 ani:

„Bună! Am adoptat-o pe Macha în urmă cu 2 ani, de Paște, a fost adusă de la Vaslui. A fost în stare gravă, nu credeam că va supraviețui. Am luat-o cu câteva zile înainte ca copilul să aibă prima operație de reconstrucție a piciorului, deoarece în cabinetul unde era internată nu progresa deloc și cabinetul urma să fie închis pentru liberele de Paște. A schimbat toată atmosfera din casă și, de-a lungul timpului, m-a ajutat enorm că am început să ies din casă, să merg mult cu ea și toate acestea au dus la o îmbunătățire a mersului și reducerea durerilor. Ce pot spune este că noi i-am salvat viața, dar și ea ne-a schimbat nouă viața complet. Anul acesta am participat la un concurs de câini în Iași și a câștigat premiul I la categoria „cel mai frumos câine adoptat”. Mi-a fost greu să defilez cu ea la toate etapele concursului, că nu puteam alerga, dar a meritat. M-aș bucura dacă s-ar promova mai mult adopțiile. Sunt prea multe animale abandonate.”

Pleșa Andreea și câinele Diego:

„Voi vorbi câteva cuvinte despre sufletul meu iubit, care acum este îngeraș. Iubesc câinii de când mă știu și am avut mulți câini de-a lungul timpului, însă pe el l-am considerat un copil. De când era puiuț, a fost sufletul meu. Acum știu că el m-a ales pe mine și nu invers. L-am adorat de când era puiuț, l-am adorat în fiecare perioadă a vieții lui. De la puiuțul mic și năzdrăvan care mă amuza și mă bucura în orice moment, indiferent cât de supărată eram, și până când a devenit bătrânel și bolnăvior, l-am iubit și l-am îngrijit cum am știut mai bine. El, de asemenea, m-a iubit și mi-a fost loial cum nu a făcut-o cu niciun membru al familiei. De câte ori lipseam de acasă, sufeream amândoi. Am avut acea conexiune unică; când eram cu el uitam de tot. Îi știam fiecare gest, fiecare mișcare, îl urmăream adesea când dormea liniștit și sufletul meu era plin de bucurie. Și el simțea când mi-era rău, îl surprindeam de multe ori că se uita la mine când dorm, se uita dacă mai sunt în pat. A fost o minune în viața mea, un dar de la Dumnezeu, era „totul” meu și mi-a bucurat viața aproape 12 ani. A murit în martie 2022. L-am ținut în brațe, l-am pupat. Dumnezeu a vrut să-i fiu alături. Cu o zi înainte să plece, a mai lătrat o dată, deși nu o mai făcuse de mult timp. Am crezut că o să-și revină. Acum știu că a făcut-o ca să mă bucure, să-l aud pentru ultima oară. De când l-am pierdut, n-am mai putut să mă bucur de nimic. Nu în totalitate. Cum mai poți să fii tu când o parte din sufletul tău s-a rupt? Deși a trecut mult timp de când nu-l mai am, îmi lipsește enorm. Am un înger păzitor acum. Îl văd în cea mai strălucitoare stea. Mami l-a iubit mai presus de orice și va fi veșnic recunoscătoare pentru toată iubirea și loialitatea pe care le-a primit.”

Melinda Gal și cățelul Bogáncs:

„Are 4 ani și este parte din viața mea. Aduce ziarul, are grijă de animalele din gospodărie și, când sunt singură, doarme cu mine în cameră. În trecut, am avut un cățel asemănător, dar a murit. Eram tare tristă. Pe acesta mi l-a făcut cadou fratele meu ca să mă liniștească, să mă înveselească. Pentru mine înseamnă mai mult decât un prieten. Stă toată ziua lângă mine și așteaptă să fie mângâiat sau să-i dau ceva de lucru. Îl iubesc mult.”

Cristina Gheorghe și câinele Sasha și Noisette:

„Sasha are vârsta de un an și jumătate și este cea mai cocheta și frumoasă cățelușă din cartierul meu. Noisette are vârsta de 4 ani și este o cățelușă specială deoarece este orbă la un ochi, dar în pofida acestui lucru nu putea exista o alegere mai bună decât ea, deoarece este cea mai iubitoare, loială și protectoare necuvântătoare din lume!”

AnaMaria Damoc și prietenii ei Bobiță și Patrocle:

„Bobiță și Patrocle sunt cei mai buni prieteni ai mei. Sunt frați și au blănița maro, moale și pufoasă. De fiecare dată când ies din curte, bucuria lor este contagioasă și mă face să zâmbesc, indiferent de cum mă simt. Când deschid poarta curții, Bobiță și Patrocle sar de bucurie, dând din coadă și lătrând vesel. Bobiță, mereu primul, se avântă afară, urmat îndeaproape de Patrocle, care nu vrea să rămână în urmă. Îi privesc cum aleargă prin iarbă, explorând fiecare colț și adulmecând fiecare miros nou.

În scaunul meu cu rotile, îi urmăresc cu privirea și mă bucur de energia lor. Uneori, Bobiță se întoarce la mine, trăgându-mă ușor de mânecă, ca și cum ar vrea să mă includă în jocurile lor. Patrocle, mai calm, se așază lângă mine și își pune capul pe genunchii mei, privindu-mă cu ochii săi blânzi și plini de afecțiune.

Când ne jucăm împreună, folosesc o minge pe care o arunc cât de departe pot. Bobiță aleargă după ea cu o viteză incredibilă, iar Patrocle îl urmează, dar nu îl întrece. Când Bobiță aduce mingea înapoi, îl mângâi pe cap și îi spun cât de bun a fost. Patrocle, gelos pe atenția primită de fratele său, se apropie și el, cerându-și partea de afecțiune.

În acele momente, simt că nu există nimic mai frumos decât să fiu înconjurată de dragostea și loialitatea lor. Ei mă fac să uit de orice dificultate și îmi aduc o bucurie imensă. Fiecare zi petrecută cu Bobiță și Patrocle este o aventură plină de râsete, jocuri și momente frumoase alături de ei. Îi mângâi pe amândoi și le mulțumesc pentru că sunt alături de mine, pentru că îmi aduc atâta bucurie și pentru că fac fiecare zi mai frumoasă.

În acele clipe, știu că, indiferent de provocările pe care le întâmpin, am alături doi prieteni de nădejde care mă iubesc necondiționat.”

Tabacaru Alisa Amelia și câinele ei Bruno, în vârstă de 12 ani:

„El este Bruno, un bătrân labrador retriever care iubește să mă însoțească atunci când mă plimb cu scaunul rulant. Bruno este un companion perfect pentru mine, mereu fericit când mă întâmpină cu coada lui care se agită de bucurie. Este impresionant cum Bruno îmi alungă orice gând de singurătate și neputință și îmi dă o stare de bine. Mă bucur de el în fiecare zi și mă simt norocoasă să îl am în viața mea!”

Cristina Claudia Radu și motanul Ego:

„Povestea noastră este una despre legătura profundă dintre un om și animalul său de companie, o legătură construită pe loialitate, încredere și iubire necondiționată. De cinci ani, motanul meu, pe nume Ego, este alături de mine, oferindu-mi companie și sprijin într-o manieră unică, specifică relației dintre om și animal. Ego nu este doar un simplu animal de companie, ci un prieten constant, un companion care îmi aduce bucurie și alinare în momentele dificile. Dizabilitatea aduce provocări în viața de zi cu zi, dar prezența lui Ego face ca aceste provocări să fie mai ușor de gestionat. De multe ori, animalele de companie au o intuiție aparte, simțind când stăpânii lor trec prin momente grele. Ego îmi este aproape atunci când am nevoie de un moment de liniște, când pur și simplu îmi așază capul în poală sau stă lângă mine, oferindu-mi acea companie tăcută, dar plină de afecțiune. De cinci ani, Ego face parte din viața mea, și acest timp împreună a întărit legătura dintre noi. Cu fiecare an, fiecare gest și fiecare moment împărtășit, el devine o parte integrantă din povestea mea, unul dintre personajele principale ale vieții mele cotidiene. Relația noastră este un exemplu despre cum, uneori, iubirea și conexiunea nu au nevoie de cuvinte – ele sunt transmise prin simpla prezență și afecțiune reciprocă.”