Primirea diagnosticului, un moment dificil

In momentul in care primim un diagnostic, in afara de suferinta fizica cu care ne confruntam, un alt plan care este profund afectat este cel emotional. Iar acest plan emotional este de o importanta vitala in recuperarea noastra.

Sunt studii care arata ca persoanele care si-au acceptat boala au trait o viata mai lunga decat cele care nu au acceptat-o.

Cand vine vorba de afectiuni ereditare lucrurile se complica si mai mult intrucat vorbim deja de un stil de viata. Este o afectiune pe care trebuie sa o integrezi in viata ta, sa traiesti tot restul vietii cu ea.

Daca pe plan emotional nu reusesti sa accepti, sa integrezi respectiva afectiune, recuperarea va fi extrem de greoaie, speranta de viata reducandu-se dramatic.

Conform lui Elizabeth Kubler-Ross exista 5 stadii ale durerii. In cartea sa, “On death and dying” autoarea se refera la stadiile durerii provocate de moartea cuiva drag, insa acestea au aplicabilitate in mai multe tipuri de suferinta, inclusiv in primirea unui diagnostic.

Cele 5 stadii ale durerii sunt:

1. Negarea

De cele mai multe ori, persoana care primeste un diagnostic tinde sa-l nege intr-o prima etapa.. In acest stadiu, lumea devine coplesitoare, nedreapta. Viitorul devine incert si te gandesti la tot ce este mai rau.

Negam deoarece vestea primita este atat de greu de procesat incat iti vine foarte greu sa crezi ca este  vorba despre tine. Te simti socat, confuz, speriat si neputincios.

Rolul negarii este de a ne ajuta sa trecem peste socul initial al aflarii vestii.

2. Furia

Odata ce trecem de socul initial isi face loc furia. Suntem furiosi pentru ceea ce ni se intampla.

Ne intrebam: “de ce mi se intampla mie?”. Incercam sa cautam un vinovat pentru ceea ce ni se intampla.

Furia reprezinta toate emotiile pe care le-am suprimat in stadiul negarii.

Este foarte important sa nu ne invinovatim pentru ceea ce simtim. Este important sa traim aceasta furie, astfel incat sa ne putem elibera de ea si sa trecem in urmatoarea etapa.

3. Negocierea

In aceasta etapa incercam sa recastigam controlul asupra situatiei in care ne aflam. Ajungem sa ne invinovatim pentru ceea ce ni se intampla.

Ne rugam si oferim tot ce avem ca sa ne facem bine.

Negocierea e o forma de a compensa durerea (fie ea fizica, fie ea emotionala), de a cauta compromisuri care pot usura situatia in care ne aflam. Este o reactie fireasca la sentimentele de neputinta si deznadejde care ne incearca.

4. Depresia

Cu cat ramanem mai mult in stadiul de invinovatire (a noastra, a celor din jur sau a mediului) cu atat mai mult ne adancim in depresie.

Atata timp cat este temporara, depresia este o etapa fireasca. Dupa un anumit soc (aflarea unui diagnostic, decesul cuiva drag sau divort), este absolut normal sa cadem intr-o tristate profunda, tendinta de a-ti plange de mila, de a pierde sensul vietii.

In acest stadiu, suferinta devine mai suportabila, te simti amortit, ajungi intr-o anumita masura chiar sa te obisnuiesti cu aceasta stare.

5. Acceptarea

Acceptarea presupune iesirea din depresie si obisnuirea treptata cu noua realitate. Putem privi ceva mai lucid si obiectiv situatia in care ne aflam, incepem sa cautam solutii.

Este un proces de durata in care invatam sa traim cu diagnosticul primit.

Este foarte important sa trecem prin fiecare etapa, altfel spus sa traim fiecare stare asa cum vine. Deoarece cu cat negam ceea ce ni se intampla, cu cat stam mai mult in starea de furie sau cu cat ne adancim si mai mult in depresie cu atat vom bloca in noi toate acele emotii negative, ne va fi si mai greu sa gasim  solutii, iar recuperarea va fi si mai greoaie.

In acest sens, de un real ajutor este psihoterapia. Atat pentru persoana in cauza cat si pentru familia acesteia. Psihoterapeutul poate ajuta, la inceput, cand persoana in cauza primeste diagnosticul sa treaca mai usor peste socul initial, sa proceseze toate acele emotii. Iar pe de alta parte poate ajuta familia acesteia sa inteleaga mai bine prin ce trece persoana respectiva, cum sa-i ofere sprijin.

Nu tu ai ales aceasta afectiune, insa tu poti alege ce sa faci cu ea, tu poti alege cum iti poti trai viata.

Dovada o reprezinta austriacul de origine sarba, Nick Vujicic care s-a nascut cu malformatie congenitala foarte rara. Acesta s-a nascut fara maini si fara picioare. Insa, in ciuda dizabilitatii sale, acesta a devenit speaker motivational international. Are conferinte in toata lumea, in care vorbeste despre felul in care a invatat sa se descurce cu dizabilitatea sa. Nick este casatorit si are doi copii.

Un articol scris de Raluca Vasile-psihoterapeut