Boala labirint de oglinzi

Mă numesc Nicoleta Poganu și sunt născută în 1980. Am fost un copil plin de viață care s-a maturizat mult prea devreme. Viața mea e altfel decât a majorității. Nu știu dacă sunt diferită sau specială.

Cum văd eu boala…Un labirint în care m-am născut plină de vise, speranțe, iluzii, idealuri.

E un labirint plin de oglinzi și, ca adult, am putut să-mi urmăresc evoluția. E o evoluție spirituală și trupească. Pașii mei deveneau greoi, genunchii îmi cedau și mă simțeam captivă într-un trup fragil pe care mintea mea nu l-a acceptat niciodată astfel. Cu fiecare ușă trecută a acestui labirint speram să ajung la o destinație unde voi putea alerga, dansa, unde voi putea trăi fără limitele fizice care-mi opreau”zborul”, totuși găseam mereu o altă ușă, iar drumul acesta nu s-a oprit niciodată. Acum strălucesc printre toate aceste oglinzi și mă bucur de fiecare pas pe care încă îl mai pot face, deși mersul îmi e tot mai obosit. Când îngenunchez mă simt ca o pasăre al cărei zbor a fost frânt și doar iubirea-mi mai dă putere să renasc.

Mă simt captivă într-o realitate care parcă nu e a mea. Sunt liberă într-un destin în care nu am timp suficient, astfel mă grăbesc să deschid o altă ușă privindu-mi, fără să vreau, chipul obosit și mâinile ale căror putere a slăbit cu trecerea anilor. Știu că într-o zi voi găsi calea și cercetările în genetică vor aduce odată cu un medicament revoluționar și acea lumină de la capătul…acestui labirint.

Cred că tot ce am nevoie pentru a avea putere e o motivație și știu că o pot găsi doar în mine. Viața cu o dizabilitate fizică nu e opțiunea nimănui și cred că sunt foarte puțini oameni care înțeleg cu adevărat dramele, trăirile celor care se află într-o astfel de situație.

Eu încă mai cred în iubire, în miracol, destin și divin.

Articol scris de Nicoleta Poganu