Următoarele informaţii descriu ce se întâmplă cu o probă atunci când este trimisă la un laborator de genetică. Principalele teme puse în discuţie sunt:

• metode diferite folosite în laborator pentru a efectua teste genetice
• de ce unele teste genetice durează atât de mult, pe când altele se pot face rapid
• de ce, în unele cazuri, nu se poate obţine un rezultat.

Pentru informaţii detaliate cu privire la motivele pentru care aţi putea să faceţi un test genetic, vă rugăm să consultaţi broşura “Ce este un test genetic?”

Ce este un test genetic?

Cele mai multe teste genetice examinează ADN, substanţa chimică din celulele noastre care dă instrucţiuni corpului nostru cu privire la cum să crească, să se dezvolte şi să funcţioneze. ADN este o înşiruire de mesaje codate, organizate în instrucţiuni specifice denumite gene. Oamenii au 30 000 de gene diferite, aranjate într-un număr de structuri filiforme, denumite cromozomi. Noi moştenim cromozomii de la părinţii noştrii, 23 de la mamă şi 23 de la tată, deci avem două seturi de 23 de cromozomi, sau 23 de “perechi” de cromozomi. Dacă vă gândiţi că genetica ar fi cartea vietii, atunci ADN sunt literele, genele sunt cuvintele iar cromozomii sunt capitolele.

Figura 1: Gene, cromozomi şi ADN

Modificările din gene sau din cromozomi sunt numite mutaţii. Vă puteţi gândi la o mutaţie ca la o modificare a literelor unui cuvânt sau schimbarea unor cuvinte dintr-o propoziţie. Mutaţiile sunt foarte des întâlnite şi noi toţi avem un anumit număr de mutaţii. Efectul unei mutaţii poate fi bun sau rău, sau o mutaţie poate să nu producă nici un efect. Acest lucru depinde de factorii de mediu, de şansă şi de mutaţiile din alte gene. Mutaţiile pot crea probleme dacă provoacă oprirea comunicării informaţiilor corecte transmise de gene sau de cromozomi corpului.

Clinicile de genetică au de obicei propriul lor laborator de genetică. Totuşi, deoarece sunt atât de multe tipuri de teste pentru atât de multe boli genetice diferite, nici un laborator nu efectuează toate testele posibile, în mod particular când e vorba de bolile genetice rare. De aceea proba poate fi trimisă unui alt laborator specializat într-un anume test particular indicat dumneavoastră de medicul genetician.

Trebuie să ştiţi că un test genetic va furniza informaţii doar privind afecţiunea pentru care a fost făcut. Nu există un test genetic general valabil pentru toate bolile genetice. Scopul testului genetic este de a aduce informaţii despre sănătatea unei persoane sau a familiei sale. Uneori se pot efectua teste genetice şi în alt scop, cum ar fi elucidarea paternităţii, deşi informaţii privind acest aspect se pot obţine şi în cursul unui test pentru o anumită boală.

Laboratoarele de Genetică

Există două tipuri principale de laboratoare de genetică: laboratoare care analizează genele şi laboratoare care analizează cromozomii.

1) Citogenetică

Dacă un medic genetician suspectează că o afecţiune este cauzată de modificarea unui cromozom, atunci va indica unui laborator de citogenetică să examineze cromozomii pacientului şi să realize un cariotip. Pentru aceasta se pot utiliza probe de sânge, piele sau lichid amniotic obţinut prin amniocenteză. Prima etapă este reprezentată de creşterea celulelor care conţin cromozomi, urmat de prepararea lamelor de microscop şi colorarea cromozomilor astfel încât aceştia să devină vizibili.

Figura 2: Cum arată cromozomii priviţi la microscop

Citogeneticianul va verifica mai întâi numărul cromozomilor. O serie de afecţiuni sunt cauzate de un număr anormal de cromozomi, cel mai cunoscut exemplu fiind sindromul Down, aceste persoane având un cromozom 21 suplimentar în toate celulele organismului lor. Citogeneticianul va analiza apoi structura cromozomilor. Modificări ale structurii cromozomilor apar când materialul unui anume cromozom este rupt şi rearanjat ulterior; consecinţele acestui fapt pot fi pierderi sau suplimentări ale materialului cromozomial. Aceste modificări pot fi însă foarte mici şi foarte dificil de identificat. O tehnică diferită numită Hibridizare Fluorescentă In Situ (FISH) permite identificarea modificărilor cromozomiale care sunt foarte mici pentru a fi vizibile la microscop sau permite confirmarea modificărilor mici deja identificate.

Fig 3: Cromozomii după ce au fost aranjaţi în ordine- un cariotip.

Testarea citogenetică este un proces laborios care necesită mult timp. Laboratorul trebuie mai întâi să crească celulele, aceasta etapă durând cel puţin o săptămână. Mai este nevoie de o altă săptămână pentru prepararea lamelor şi pentru analiza microscopică minuţioasă a fiecărui cromozom.

2) Genetică moleculară

Dacă medicul genetician suspectează că o afecţiune genetică este cauzată de o modificare (mutaţie) într-o genă, va indica unui laborator de genetică moleculară examinarea ADN-ului unei anumite gene. Instrucţiunile din ADN sunt scrise ca un cod format din patru litere: A, C, G, T. Laboratorul de genetică moleculară poate examina secvenţa precisă a acestui cod dintr-o anumită genă, pentru a identifica erori sau modificări ale citirii codului. O singură genă poate conţine 10 000 litere, sau mai multe, din codul ADN. Abilitatea geneticianului molecular constă în a fi capabil să citească codul şi a găsi modificările. Dacă aceste modificări împiedică gena să mai furnizeze corpului instrucţiunile corecte, atunci ele reprezintă cauza bolii.

Spre deosebire de cromozomi, ADN-ul nu se poate vizualiza la miscroscop. Un genetician molecular extrage ADN-ul din celule şi îl utilizează pentru o serie de reacţii chimice specifice pentru a putea citi ulterior codul ditr-o anumită genă. Există multe tehnici diferite pentru identificarea mutaţiilor. Verificarea secvenţei ADN-ului este una din cele mai folosite metode.

Fig.4.: Secvenţiere ADN- remarcaţi diferenţa!

Secvenţă normală

Secvenţa pacientului

Prezentăm o mică secvenţă din structura unei gene. Observaţi că fiecare literă a codului ADN este marcată cu o altă culoare. Imaginea din stânga reprezintă o secvenţă genică normală iar imaginea din dreapta reprezintă secvenţa aceleaşi gene la un pacient. În imaginea din stânga fiecare literă are un singur “vârf”. În imaginea din dreapta puteţi vedea că pacientul prezintă două “vârfuri” în aceeaşi pozitie, un G (linia neagră) şi un C (linia albastră). Aceasta semnifică că există o mutaţie în acest loc, pe unul din cei doi cromozomi pereche.

Cum ştie geneticianul molecular că o mutaţie este responsabilă de boală?

Aceasta este o întrebare foarte importantă. Laboratoarele de genetică spun că “oricine poate găsi o mutaţie dar nu oricine o poate interpreta”. Mutaţiile pot avea grade diferite de severitate şi, a şti ce efect are o mutaţie necesită atăt cunoştinţe specializate privind boala, genele şi cromozomii, precum şi o mare atenţie la detalii. Deci, cum poate geneticianul molecular să cunoască dacă o mutaţie este benefică, cauzează boala sau nu are nici un efect ?

În primul rând este absolut necesar ca un expert, un genetician clinic, să examineze cu mare atenţie pacientul, rudele acestuia, istoricul familial, precum şi rezultatele altor investigaţii făcute de pacient. Acestea îi oferă geneticianului informaţii privind gena sau cromozomul care trebuie analizate. De exemplu, dacă medicul genetician consideră că pacientul poate avea fibroză chirstică deoarece prezintă simptomele acestei boli, va recomanda recoltarea unei probe de sânge şi trimiterea ei la un laborator pentru testare. Medicul genetician va furniza laboratorului toate informaţiile legate de pacient şi istoricul lui familial indicând căutarea unei mutaţii în gena care cauzează fibroza chistică. Dacă laboratorul găseşte o mutaţie care este cunoscută a cauza fibroza chistică, atunci este cert că pacientul are această boală.

În unele cazuri un copil este afectat de o boală pentru care nici unul din părinţi nu prezintă o mutaţie. Aceasta înseamnă că mutaţia a apărut pentru prima dată atunci când copilul a fost conceput. Această mutaţie este denumită “de novo” (din limba latină) sau o mutaţie “nouă”.

În unele cazuri laboratorul nu ştie dacă mutaţia determină boala sau nu. Aceasta se poate datora faptului că modificările din codul ADN sunt foarte subtile. Acest fel de mutaţii sunt denumite variante neclasificate iar primirea unui asemenea rezultat poate fi foarte frustrant pentru toţi cei implicaţi. Totuşi, este extrem de important de ştiut că un laborator nu spune că o mutaţie este cauzatoare de boală dacă nu ar fi aşa, ştiind că asta ar putea să ducă la punerea unui diagnostic incorect.

Pot laboratoarele să găsească întotdeauna mutaţiile?

Uneori, atunci când se efectuază un test pentru identificarea cauzei unei boli, nu se găseşte nici o mutaţie

• De regulă, un test genetic poate verifica doar cele mai cunoscute mutaţii care cauzează o anumită boală. Dacă pacientul are o mutaţie neobişnuită atunci laboratorul poate să nu o găsească.
• Cercetătorii nu au identificat toate genele care cauzează o anumită boală genetică.
• Pacientul poate să nu fie afectat de acea boală, deşi pare a fi, şi ca urmare testul genetic nu a căutat gena corespunzătoare bolii.

Este important să înţelegeţi că tehnicile de testare genetică şi cunoştinţele noastre de genetică avansează foarte rapid. De aceea, chiar dacă o mutaţie nu se poate găsi, există încă posibilitatea ca o tehnică nouă să permită în viitor cercetătorilor să o găsească.

De ce unele teste genetice necesită mult timp iar altele pot fi efectuate rapid?

Dacă laboratorul cunoaşte exact mutaţia pe care o caută, pentru că altcineva din familie are aceeaşi boală sau pentru că se cunoaşte zona genică unde trebuie căutată mutaţia, atunci munca este mai uşoară iar testul poate dura doar o săptămână sau două.

Dacă nici o mutaţie nu s-a identificat anterior în familie, sau dacă sunt mai multe gene asociate cu boala respectivă, este nevoie de mai mult timp pentru a obţine un rezultat. În loc de a se focusa pe o anumită zonă a unei gene, laboratorul trebuie să analizeze întreaga genă sau mai multe gene. Acest proces este foarte laborios şi poate dura luni de zile. Durata analizei depinde de un număr de factori, cum ar fi cât de mare este gena şi ce facilităţi sunt disponibile în laborator.

De exemplu, distrofia musculară Duchenne este cauzată de mutaţii în gena distrofină , una din cele mai mari gene cunoscute. Sunt mii de mutaţii diferite care pot apare şi de aceea găsirea unei mutaţii familiale particulare poate fi un proces foarte lung şi laborios. În boala Huntington, mutaţiile din gena huntingtină apar întotdeauna în aceeaşi regiune genică mică, de aceea se cunoaşte exact locul unde trebuie căutată mutaţia iar testarea este mai rapidă.

Calitatea ADN-ului este de asemenea un factor foarte important. Unele laboratoare testează mai întâi ADN-ul unei persoane decedate de o anumită boală pentru a identifica mutaţia particulară. Dacă ADN nu este de bună calitate, timpul necesar testării se poate dubla sau tripla. Uneori nu se poate finaliza analiza pentru că nu există suficient ADN.

E posibil ca rezultatul să fie greşit?

Deoarece testul genetic are implicaţii deosebite pentru cel testat şi familia acestuia, tot procesul de efectuare este foarte atent stabilit de-a lungul a multor paşi care verifică corectitudinea lui. Dacă o mutaţie este identificată se verifică de două ori dacă totul a funcţionat corect (chiar dacă echipamentele utilizate realizează majoritatea etapelor, geneticianul molecular verifică întotdeauna rezultatele). Adesea, geneticienii efectuează un alt test pentru a verifica primul rezultat. Protocolul fiecărui test este foarte bine stabilit astfel încât să existe certitudinea că nici o probă nu este încurcată. În plus, multe laboratoare fac parte din Reteaua de Asigurare a Calităţii care verifică dacă testele efectuate se încadrează în standardele de calitate şi corectitudine.

Ce se întâmplă cu proba mea după ce testul s-a finalizat?

Dacă pacientul nu cere ca proba să fie aruncată după testare, laboratorul păstrează de obicei ADN-ul şi poate păstra şi preparatele cromozomiale. Laboratoarele acceptă să vă interesaţi de proba dumneavoastră şi puteţi cere oricând ca ea să vă fie returnată sau să fie aruncată. Folosirea probei pentru testarea altor afecţiuni nu se face fără consimţământul pacientului.

Odată ce noi teste sunt implementate, laboratorul poate efectua aceste teste pe probele conservate (dacă testarea iniţială nu s-a soldat cu nici un rezultat), doar dacă există un consimţământ al pacientului. Laboratoarele pot utiliza ADN anonim pentru a dezvolta noi tipuri de teste sau pentru a participa în reţeaua de verificare a calităţii, cu excepţia situaţiei când pacientul menţionează că nu doreşte ca proba sa să fie astfel folosită după încheierea testării. Ca orice probe de diagnostic, ADN face parte din documentele medicale ale pacientului şi este păstrat ca document confidenţial. Asta înseamnă că accesul la proba de ADN este posibil doar prin intermediul personalului medical.

Unele persoane sunt îngrijorate privind accesul poliţiei la proba de ADN. Dar această cerere este una extrem de rară. Dacă poliţia doreşte o probă de ADN de la un laborator de genetică (sau orice document medical care aparţine pacientului) aceast lucru este posibil doar prin ordin judecătoresc.